După două zile libere primite după cantonamentul din Austria, jucătorii Universității au revenit în această după-amiază la muncă. Jucătorii s-au prezentat la cantonamentul din Lunca Jiului, acolo unde, de la ora 17.30 au efectuat primul antrenament de la revenirea din cantonament.
La ședința de pregătire a participat pentru prima dată în această vară alături de coechipieri și Julius Wobay. Leonezul a revenit vineri în Bănie, după 25 de zile de absență nemotivată și de atunci s-a pregătit de unul singur, după un program stabilit de un preparator fizic. Oltenii au programate mâine două ședințe de pregătire, vineri una, iar sâmbătă de la ora 17 ultimul amical înainte de startul sezonului, cu Gaz Metan CFR Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER